duminică, 3 februarie 2013

Scoala franceza de pictura (2) ( Jaques- Louis David, Jean-Louise Andre Theodore Gericault )

Jaques- Louis David

 

 

   Jaques- Louis David, unul dintre cei mai influenţi pictori neo-clasici francezi, s-a născut în Paris la 30 august 1748.

 

 

   Tatăl său, Louis-Maurice David, a fost un înstărit negustor, iar mama, Marie- Genevieve Buron, provenea dintr-o familie de constructori şi arhitecţi.

 

 

   Deoarece tatăl şi-a pierdut viaţa prematur, în urma unui duel la 2 decembrie 1797, David a fost crescut de familia mamei sale.

 

 


  A fost înscris de unchii săi Francois Buron şi Jaques- Francois Desmaisons la colegiul Beauvais, apoi la renumitul colegiu Quatre Nations din Paris.

 

 

   Deşi atât unchii cât şi mama doreau ca el să urmeze o cariera militară, David se opune plecând pentru a studia cu Francois Boucher, pictor de frunte al timpului.

 

 

   Boucher decide însă, după o perioadă, să-l încredinţeze prietenului său Joseph-Marie Viena, un pictor mediocru.

 

 

   David a încercat să castige Prix de Rome, o bursă de artă a Academiei Franceze din Roma, de patru ori, pierzând de fiecare dată.

 

 

   Considerând că au fost admişi studenţi mai puţin pregătiţi, dar care concurau de multă vreme, David a încercat să protesteze intrand în greva foamei. În cele din urmă câştigă Prix de Rome în 1774.

 

 


   A plecat la Roma în 1775, unde a studiat marii maeştri şi a vizitat ruinele Romei antice şi cele de la Pompei. După cinci ani, David se întoarce la Paris, unde este numit membru al Academiei Regale.

 

 

    Se căsătoreste cu Marguerita Charlotte Pecoul, fiica unui bogat funcţionar, cu care va avea patru copii. Această căsătorie îi va aduce bani şi renume, primind numeroase contracte şi deschizând un atelier la care a avut 40-50 de elevi.

 

 

   David se întoarce însoţit de soţie şi elevul favorit la Roma pentru documentare în vederea realizării tabloului “Jurământul Horaţiilor”, comandat de guvern. 

 

 

   Preoţi, cardinali, prinţi şi prinţese au elogiat tabloul şi talentul său, chiar şi Papa dorind să-l vadă. Cu toate acestea, David nu reuşeşte să obţină, în 1787, funcţia de director al Academiei Franceze din Roma, deşi îşi dorea acest lucru.

 

 

   Contele responsabil de numiri l-a considerat prea tânăr, însă i-a promis sprijinul la urmatoarele alegeri, după şase sau doisprezece ani ani.

 

 


   Voltaire a murit, în 1778, şi biserica i-a refuzat înmormântarea, acesta fiind, în cele din urmă, îngropat lângă o mănăstire.Un an mai târziu, prietenii au început o campanie pentru ca Voltaire să fie înmormântat la Pantheon, David fiind numit la conducerea comitetului de organizare.

 

 

   În ciuda ploii, 100.000 de persoane au asistat la transferul sicriului lui Voltaire. Aceasta a fost prima actiune a lui David pentru Republică. În anii furtunoşi ai revoluţiei, deşi continua să picteze, David se angajează şi în activităţi poilitice.

 

 


   În 1792, este numit deputat al Convenţiei Naţionale, aderând la tabăra lui Robespierre, iar un an mai târziu se pronunţă şi el pentru decapitarea regelui. 

 

 

    Urmare a unor conflicte, David dizolvă Academia în 1793. Însă, după caderea lui Robespierre în 27 iulie 1794, evită cu greu ghilotina, fiind arestat în două rânduri, în 1794 şi 1795.

 

 


    După ce Napoleon va fi încoronat, David va primi funcţia de artist oficial al regimului. Primeşte “Legiunea de Onoare” în 1803, iar în decembrie 1804 este numit pictorul curţii imperiale.

 

 

   Urmare a înfrangerii de la Waterloo din 1815, David emigrează în Belgia şi chiar dacă a fost iertat refuză să se mai întoarcă în Franţa. Se stabileşte la Bruxelles, unde într-o seara din februarie 1824 este lovit de o trăsură. În urma accidentului nu îşi va mai reveni şi, pe 29 decembrie 1825, David moare. Autorităţile franceze nu permit intrarea trupului în Franţa, fiind îngropat la Bruxelles. Cu toate acestea, inima artistului va fi înmormântată in cimitirul Pere Lachaise din Paris.

 

 

    Ultima sa lucrare “Marte dezarmat de Venus”, terminată cu un an înaintea morţii şi expusă la Bruxelles, a avut 10.000 de vizitatori şi un profit de 13.000 de franci, sumă uriaşă la acea vreme.
    Dupa moartea sa, unele picturi au fost vândute la licitaţie în Paris.  Soţia s-a recăsătorit.
În 1982, Andrzey Wajda a realizat drama istorică “Danton” în care multe scene îl includ pe David, deşi filmul este despre perioada Terorii.


 

 

 

Jean-Louise Andre Theodore Gericault

 

 


 

 

 Jean-Louise Andre Theodore Gericault s-a născut la Rouen, în 26 septembrie 1791, într-o familie burgheză monarhistă.

 

 

    Tatăl artistului, George, a fost magistrat şi moşier, având şi o fabrică de tutun, iar mama, Louise Caruel, provenea dintr-o bogată familie din Normandia.

 

 

    În 1796, familia se stabileşte la Paris, Theodore fiind înscris la atelierul lui Carle Vernet, unde îl va cunoaşte pe fiul acestuia, Horace. 

 

 

Dupa ce mama artistului moare, în 1808, Gericault va începe să studieze cu Pierre Narcisse Guerin, fost elev a lui David, unde îl va cunoaşte pe Delacroix, iar din 5 februarie 1811 se va înscrie la Şcoala de Arte Frumoase din Paris. 




   În tot acest timp Gericault va reveni în mod regulat in localitatea natală, clădirea în care s-a născut artistul din St Cry de Baiileur existând şi astăzi,  funcţionând ca Hotel Gericault. Aici va descoperi comunitatea ecvestră, calul devenind sursă de inspiraţie în multe din lucrările sale.

 

 

    Ajutat financiar de tatăl său, Gericaul va fi scutit de serviciul militar.

   Se îndrăgosteşte de Alexandrine Caruel, tânara soţie a unchiului său, relatie care va dura mai mulţi ani şi din care va rezulta un fiu, Hippolyte-Georges.

 

 

    În 1816, după ce a pierdut concursul “Premiul Romei”, Gericault pleacă pe propria cheltuială în Italia. Se opreşte la Florenţa pentru a vizita Uffizi şi a admira monumentele funebre ale familiei de Medici, executate de Michelangelo, apoi se îndreaptă spre Roma.

 

 

    Aici este atras de operele lui Caravaggio şi de frescele lui Michelangelo de la Capela Sixtină şi îl va studia pe Rafael.

 

 

    Din 1817 se află din nou la Paris, unde aproape timp de un an va lucra la compozitia “Pluta Meduzei”. În iulie 1816,  “Meduza”, fregata marinei regale, se loveşte de o stâncă în apropierea coastei Africii.  



   Capitanul şi ofiţerii superiori iau în posesie cele şase bărci de salvare, abandonând naufragiaţii. O sută patruzeci şi nouă de persoane, majoritate soldaţi se îmbarcă pe o plută improvizată ce pluteşte în derivă treisprezece zile. 

 

 

    După scene de groză petrecute pe plută, au fost salvaţi doar cinsprezece. Tabloul a fost expus la Salonul din 1819 trezind multe controverse si comentarii, majoritate cu caracter politic si un artistic.

 

 


    Insotit de prietenul sau, litograful Charlet, Gericault va pleca un an mai tarziu in Anglia pentru a expune “Pluta Meduzei” si la Egiptean Hall din Londra. Lucrarea se bucura de un succes rasunator atat in randul criticilor cat si al publicului. 

 

 

    Dupa ce cunoaste opera lui John Constable si William Turner de care este entuziasmat, Gericault se intoarce in 1821 la Paris unde duce o viata de distractii alternata cu stari de depresie.

 

 

   In primavara anului 1822 dupa ce cade de cateva ori de pe cal, Gericault sufera o leziune a coloanei vertebrale si desi este operat de mai multe ori ramane imobilizat la pat. Reuseste insa sa mai picteze portretele monomanilor, cateva gravuri, litografii si tablouri reprezentand curse de cai. La sfarsitul anului 1823 starea de sanatate se inrautateste, Gericaul moare pe 26 ianuarie 1824 fiind inmormantat in cimitirul Pere Lachaise din Paris.

 

 

    Piatra funerara a fost executata de Antoine Etex in 1840. In urma sa au ramas o serie de proiecte in stare de schite care se ocupau cu abolirea sclaviei, inchizitia si comertul de sclavi.

    Multe dintre picturile lui Gericault au ramas familiei insa majoritatea au fost distruse de bombardamentele din 1944.