luni, 4 februarie 2013

Scoala franceza de pictura (3) ( Eugene Ferdinand Victor Delacroix )




Eugene Ferdinand Victor Delacroix

 

 

   Reprezentantul cel mai proeminent al romantismului francez, Eugene Ferdinand Victor Delacroix s-a nascut la 26 aprilie 1798 in localitatea Charenton Saint Maurice, langa Paris.

 

 

    Desi in unele ipoteze se considera ca ar fi fost fiul biologic al politicianului Talleyrand, cu care se asemana izbitor, Eugene este inregistrat ca fiind al patrulea si ultimul copil al lui Charles Delacroix (deasemenea politician, ministru de externe) si al lui Victoire Oeben. 

 

 

   In 1805 Charles Delacroix, prefect de Bordeaux la acea perioada moare, astfel ca Victoire se muta la Paris in casa fiicei mai mari, Henriette de Verminac.

 

 

   Tanarul Eugene este inscris la Liceul Imperial (Luis cel Mare, mai tarziu), insa in 1814 moare si mama fiind crescut de sora mai mare.

 

 

   Un an mai tarziu la recomandarea unchiului, pictorul Henri Francois Riesener, Delacroix este inscris la atelierul lui Pierre Narcisse Guerin.

 

 

   Aici ii are ca maestri pe Theodore Gericault si Baron Gros. Incepe sa copieze la Louvre, muzeu ce il frecventeaza des, operele pictorilor Rubens, Velasquez, Rembrand si Veronese.

 

 

    Peisagistul Bonington il invata sa picteze natura, iar Raymound Soulier il initiaza in acuarela.

 

 

  Studiaza apoi la Academia de Arte Frumoase unde a practicat pictura in stil clasic. 

 

 

   Delacroix se indragosteste de camerista de origine engleza Elisabeth Salter. Pentru a putea comunica cu aceasta invata limba engleza, fapt ce ii va permite mai tarziu sa-i citeasca pe Shakespeare si Byron in original.

 

 

   Nestatornic, Delacroix se indragosteste apoi de mare parte dintre modele, printre care si de iubita prietenului sau Soulier.

 

 

   Expune pentru prima data in 1822 tabloul “Dante si Vergiliu in Infern”, iar doi ani mai tarziu “Macelul din Chios”.

 

 

    Pleaca apoi trei luni in Anglia pentru a studia pictura engleza, in special cea a lui John Constable.

 

 

    In 1827 Delacroix va expune “Moartea lui Sandanapal”, tablou ce va provoca mari controverse, dar care va fi cumparat in 1847 de M. Wilson pentru Castelul Brie.

 

 

   Frecventand saloane literare se imprieteneste cu scriitorii Stendhal, Merimee, Victor Hugo, Alexandre Dumas, Baudelaire, si, fiind meloman, cu compozitorii Paganini, Frederic Chopin, Franz Liszt si Franz Schubert, preferand prietenia acestora in detrimentul pictorilor.

 

 

   Delacroix pleaca in 1832 sase luni in Maroc si Algeria, calatorie in care opera sa cunoaste o transformare profunda.  

 

 

   Dupa o incursiune secreta intr-un harem, realizeaza diverse desene cu vestimentatia femeilor musulmane, ce-i vor servi la intoarcerea in Franta la realizarea tabloului “Femei din Algeria”. 

 

 

   La intoarcerea din Africa primeste contracte pentru a decora si picta diverse edificii publice printre care Salonul regelui din Palatul Borbon, Palatul Luxenbourg, Galeria Apollo de la Louvre, iar tabloul “Libertatea conducand poporul” (sau “Baricada”) va primi Crucea Legiunii de Onoare. 

 

 

   In 1857 a fost admis membru al Academiei de Arte Frumoase, iar doi ani mai tarziu expune pentru ultima data la Salon. 

 

 

   Desi se imbolnaveste de laringita si se muta langa Paris, reuseste sa termine frescele de la Saint Sulpice si sa inceapa decorarea sufrageriei de la Hartman. 

 

 

   Insa in 1863 starea de sanatate se inrautateste, Delacroix murind la 13 august si fiind inmormantat in Cimitirul Pere Lachaise din Paris.

 

 

   A lasat in urma sa o opera cuprinzand mai mult de 850 de tablouri si peste 2000 de desene si acuarele.

 

 

    Charles Baudelaire in descria pe Delacroix ca fiind “un crater vulcanic ascuns sub buchete de flori”.

 

 

   Deoarece opera lui Delacroix a fost obiectul unor neincetate atacuri din partea criticilor, in special dupa intrarea acestuia la Academie, la determinat pe Victor Hugo sa afirme: “Oare fluieraturile prostilor nu reprezinta fanfare ale gloriei?”.