Cocotata ceva vreme pe cel mai inalt par, hidoasa cucuvea (alta decat cea mov), cica s-ar fi balacit cu multi ani in urma la Apele Romane. Nimic iesit din comun, doar ca apele alea tulburi erau nu departe de Complexul Regie unde candva mi-am dus si eu veacul. Noi le aveam pe ale noastre si nu prea ne interesa ce fac aia acolo, dar tin minte ca mereu ne frapa si ne puneam intrebarea cum de nu vedeam niciodata intrand sau iesind salariati? Hai, nu chiar ca la Apaca, dar macar o blonda acolo, ceva.
Ocupati cu betiile noastre si ce mai faceam noi, nu ne pasa de aia, dar intr-o buna zi ne-am trezit ca a castigat Steaua Cupa Campionilor. Culuar favorabil, nu tu englezi, noroc cu carul, dar cupa ramane totusi cupa. Si nu stiu cum s-a facut, dar in acea seara eu dinamovist inrait impreuna cu Florica Selea, asta rapidist sadea, ne-am trezit fluturand un steag al Romaniei si strigand cat ne tineau bojogii, Steaua, Steaua... Adica exact noi, care pana atunci la toate meciurile tineam cu adversarii Stelei. Tot fluturand noi steagul, in cateva minute s-au adunat cativa zeci de studenti de prin toate caminele. Apoi sute. Asa ca, cu noi in frunte, ne-am pornit la drum spre Casa Armatei. Doar ca surpriza, exact de la apele alea au iesit cateva masini intesate cu baieti cu ochii albastri si tunsi perdut care ajunsi in fata coloanei incercau sa ne dirijeze spre Soseaua Orhideelor facand la Podul Grozavesti la stanga. Adica sa ne intoarca inapoi in Regie. Dar cine sa-i bage in seama? Ei ne cam bagau in seama ca la cizmar, cea mai mare frica de studenti i-a fost! Doar ca noi ne-am vazut de drumul nostru ajungand sa fim in Grozavesti mii iar la Opera zeci de mii. Deja acolo nu mai eram doar studenti. In fine am ajuns la Casa Armatei, am strigat acolo pana s-au inchis toate crasmele, iar mult dupa miezul noptii insetati ne-am intors acasa, baza fiind tot la Sorlei.
Asa se face ca la Revolutie cucuveaua a aparut din neant, ca baietii, pardon, salariatii de la Apele Romane, la vremuri noi sunt tot ei, doar ca noi nu am mai tinut drumul nostru ci ne-au trecut pe linie moarta.
Mi-am amintit de acele vremuri fiindca tot visez ca nu mai termin facultatea aia. Vorba lui Fefe care si pe el il incearca asemenea vise, ne-a cam marcat. Atunci care l-am mai prins, ne bateam sa prindem un loc in anfiteatru la cursurile acad. Radu Voinea chiar daca nu eram cursantii lui. Acum cine sa vrea sa asiste la balivernele Branburicai? Fiindca se leaga. Fiindca e clar cine tinea de parul pe care se cocotase cucuveaua. Atunci ne-o tragea prin beciuri. Acum ne-au incalecat de-a binelea.
