Diego Velasquez
Considerat cel mai important pictor baroc spaniol şi unul dintre cei mai mari pictori ai tuturor timpurilor, Diego Rodriguez da Silva y Velazquez s-a născut la Sevilla în anul 1599. Data exactă de naştere nu se cunoaşte, botezul fiind însă înregistrat în 6 iunie la biserica din cartierul Sf Pavel.
Diego a fost primul dintre cei şase copii ai unei familii nobile. Tatăl sau, Juan Roadriguez da Silva, de origine portugheză, a cărui familie s-a stabilit in Sevilla cu douăzeci de ani înainte de naşterea artistului, a fost avocat, iar mama, Jeromina Velazquez, provenea dintr-o familie de nobili andaluzi.
Conform obiceiurilor spaniole, copiii purtau numele ambilor parinţi. Aşa că Diego va rămâne în istoria artei cu numele mamei, Velazquez.
Velazquez şi-a petrecut copilăria în Sevilla, începând din anul 1611 primind lecţii de la pictorul Francisco Herrera, a cărui influenţă îi va marca întreaga carieră. Se mută apoi la pictorul Francisco Pachero del Rio, cu a cărui fiică se va căsători în 1618.
Lucrarea caracteristică acestei perioade este “Vânzătorul de apă din Sevilla”, pictată în 1620 şi care astăzi se găseşte la Muzeul Wellington din Londra.
În 1622, Velazquez pleacă la Madrid, încercând să lucreze ca pictor de curte, dar fără succes. Un an mai târziu, primind recomandări de la Ducele de Oliveros, originar din Sevilla, artistul reuşeşte să capteze atenţia regelui, fiind pus să picteze portretul capelanului Don Juan de Fonseca.
Impresionat, Filip al IV–lea îi cere să-i picteze portretul, lucrare terminată la 30 august 1623, dar care din păcate astăzi este pierdut. Aceasta lucrare îl va face pe Velazquez pictor de curte, mutându-se cu familia la Alcazar.
Aici îl va cunoaşte pe Rubens, venit în misiune diplomatică la Curtea
Regală. Acesta îi va deveni prieten şi mentor. Influenţat de Rubens,
Velazquez va face prima călătorie în Italia între anii 1629-1631,
vizitând: Genova, Milano, Veneţia, Florenţa, Roma şi Napoli. Intrând în
contact cu arta veneţiană, Velazquez va fi influenţat de aceasta, fapt
ce se poate constata în lucrarea “Iosif si fraţii săi”.
Întors la Madrid, crează numeroase portrete primind, în 1624, contractul de a dota noul Palat Regal. Pentru punerea în aplicare a acestei lucrări, Velazquez a angajat cei mai renumiţi artişti ai Spaniei din acea perioadă.
“ Predarea Bredei”, executata in 1633, reprezinta punctul culminant al picturii istorice din Spania. Numit ajutor la Garderoba Curţii Regale şi apoi superintendent al Colecţiei regale, Velazquez îi propune, în 1649, Regelui să-l trimită in Italia cu misiunea de a achiziţiona sculpturi şi picturi pentru noua colecţie a Palatului Alcazar.
Ajuns la Veneţia, cumpară tabloul “Venus şi Adonis adormit” a lui Paolo Veronese, precum şi numeroase lucrări ale lui Tintoretto,
plecând apoi la Modena, Parma, Bologna şi, în final, la Roma. Aici
pictează portretul servitorului sau Juan de Pareja căruia, la
reîntoarcerea în Spania, îi va reda libertatea.
Tabloul stârneşte admiraţie, ira Velazquez este ales membru al Academiei
Sf. Luca. Pictează apoi portretul Papei Inocentu al X-lea, pentru care
acesta, fiind foarte mulţumit, doreşte să-l recompenseze cu o sumă
fabuloasă de bani.
Velazquez refuză să primească banii, spunând că intră in atribuţiile pictorului Curtii Majestăţii Sale Catolice să realizeze portrete papale.
În iunie 1651 se întoarce la Madrid. continuându-şi cariera la Curtea
Regală până la sfârşitul vieţii. Pictează, în această perioadă, tabloul “Doamne de onoare”, considerat una dintre cele mai ilustre creaţii ale picturii universale.
De remarcat că, în acest tablou, pictorul se înfăţisează şi pe sine însuşi cu penelul şi paleta în mână. Lucrarea fascinează prin zugrăvirea realistă şi în acelaşi timp discretă a vieţii de la curte, prin autenticitatea expresiei şi a surprinderii exacte a gesturilor şi privirilor.
Velazquez este numit de către Filip al IV-lea mare mareşal al Palatului în februarie 1652, iar în 1659 i se conferă Crucea de “Cavaler al Ordinului Sfântului Iacob”. Un an mai târziu, Velazquez pregăteşte cununia Infantei Margareta Tereza cu Regele Franţei Ludovic al XIV-lea, cununie ce a avut loc la graniţa franco-spaniolă.
La întoarcerea în Madrid se imbolnăveşte, fiind vizitat de rege la patul de suferinţă. După aapte zile de agonie, Velazquez moare în data de 6 august 1660, fiind înmormântat în cimitirul bisericii Sf. Ioan Botezătorul. Opera sa a avut o influenţă de durată asupra dezvoltării picturii spaniole şi europene.
Francisco de Goya
Acum 129 de ani murea artistul, care alaturi de Beethoven, isi va pune amprenta asupra secolului XVIII, Francisco de Goya. La un secol dupa Velasquez si un secol inaintea lai Picasso, Goya va reprezenta un punct de referinta in pictura spaniola si universala. Francisco de Goya s-a nascut in Fuendetodos, un mic sat din provincia Zaragoza (Aragon), la 30 martie 1746.
Dupa ce familia se muta in Zaragoza va urma scoala de iezuiti dupa care va intra ca ucenic in atelierul pictorului Jose Luzan Martinez. Despre aceasta perioada se cunosc putine lucruri atribuindu-se cateva tablouri religioase realizate in stil baroc, cel mai renumit fiind Sfanta Familie cu Sfantul Joaquin si Sfanta Ana inaintea Domnului in glorie.
Incearca sa se inscrie la Academia Regala San Fernando din Madrid in 1763, dar va fi respins neprimind niciun vot in competitia sa cu Gregorio Ferro. Trei ani mai tarziu incearca sa obtina o bursa de studii in Italia la Roma si din nou va fi respins
Deceptionat, va fi incurajat de Francisco Bayeu cu care se va inrudi (un var al lui Bayeu s-a casatorit cu o matusa a lui Goya), chemandu-l la Madrid pentru a colabora la decorarea Palatului Regal impreuna cu Mengs. In 1773, Goya se va casatori cu Josefa, sora mai mica a lui Bayeu.
Nereusind sa obtina bursa de studii, in 1770 pleaca pe cont propriu in Italia unde se prezinta ca fiind elevul lui Bayeu. Aici va obtine o bursa din partea Academiei din Parma si va picta pe teme istorice.
Tabloul Anibal tranversand Alpii este considerat ca fiind trecerea artistului la neoclasicism. Va obtine certificatul de maestru cu care se va intoarce un an mai tarziu in Spania. Imbolnavirea tatalui dar si telegrama primita pentru a se intoarce ca sa picteze Bazilica Pilar il va face sa intrerupa studiile in Italia.
Protejat de Ducesa de Osuna, care se indragosteste de lucrarile artistului, Goya va fi numit pictorul Casei Regale in 1786, regele Carlos al III-lea stabilindu-i o renta de 15.000 reali pe an. In 1799 regele Carlos al IV-lea il reconfirma pe Goya pictorul Casei Regale.
In apropierea familiei regale si a inaltei aristocratii, Goya se transforma intr-un pictor de moda, eleganta si finetea intalnindu-se in toate lucrarile sale. In acea perioada cunoaste succesul atat in plan artistic cat si social, traieste confortabil intr-o casa de lux avand trasura proprie.
Se imbolnaveste de o maladie necunoscuta in 1790 si la putin timp va ramane surd. Suferinta ii influenteaza atat starea fizica cat si psihica care se va reflecta in arta devenind un generator de energie spirituala.
Are loc o autentica metamorfoza in personalitatea sa artística. O stare tulbure interioara plazmuieste aparitia primelor Capricii concepute intr-o lume fara sens si care nu mai puteau fi destinate vechii clientele.
In 1795 Ducesa de Alba ramasa vaduva il invita pe Goya in Sanlacar, in apropiere de Cadiz, insa idila nu dureaza mult. Operele artistului din aceasta perioada au un ascutit spirit critic, cu penelul sau isi va bate joc de toata lumea chiar si de persoanele regale. O dovada in acest sens o reprezinta tabloul Familiei lui Carol al IV-lea realizat in anii 1800-1801.
Despre acest tablou Ernest Hemingway spunea: “Pe fiecare din aceste chipuri Goya a imprimat dispretul care il nutreste pentru ei. Trebuie sa fii geniu pentru a-l putea convinge de contrariu pe rege, prea prost de altfel pentru a observa ca pictorul curtii il condamna in ochiul intregii lumi”.
Pentru Manuel Godoy, tanarul si ambitiosul premier care preia indatoririle regelui, dar considerat de popor infatuat, Goya picteaza celebrele tablouri Maja dezbracata si Maja imbracata.
Pe langa tablourile executate la comanda, pictorul realizeaza si gravuri pe cicluri tematice. Capriciile, intr-un numar de optzeci de gravuri reprezinta fantasme care prind viata atunci cand ratiunea adoarme si vointa omului este guvernata de prostie si dorinte neinfranate. Urmeaza ciclul Ororile razboiului realizate in perioada razboiului cu Franta si a revoltei populare de la Madrid (Masacrul de la Madrid si Impuscarea revoltatilor madrileni).
Armata franceza ocupa Spania in 1807, imparatul Napoleon numindu-l rege pe fratele sau Joseph. Urmeaza razboiul de eliberare si in 1814 trupele franceze se retrag astfel ca la tron va reveni Ferdinand al VII-lea. Artistul va trebui sa demonstreze ca pe timpul dominatiei franceze a ramas fidel coroanei spaniole, astfel ca la cererea regelui va executa un tablou pentru catedrala din Sevilla.
Pe 20 iunie 1819, Josepha, sotia pictorului, moare astfel ca un an mai tarziu cumpara o casa in apropiere de Madrid pe care o va denumi “ Casa Surdului” si in care va locui cu Leocadia Weiss, devenita tovarasa de viata. Traieste izolat, stilul sau devenind grav, iar lucrarile producand o impresie deprimanta, insuportabila (Pana la moarte, Doi batrani mancand supa, Saturn devorandu-si copiii etc.).
Din acest moment in creatia lui drumurile artei si ale frumusetii se separa, incluzand ca o categorie estetica si uratul. Artistul transforma oroarea realitatii in opere pline de dramatism si cruzime.
In 1824, Goya pleaca la Plombieres les Bains, iar dupa ce viziteaza Parisul se stabileste la Bordeaux. Pe 15 aprilie 1828 moare la Bordeaux, ramasitele artistului revenind in Spania la sfarsitul primului razboi mondial, fiind depuse la Manastirea San Antonio de la Florida din Madrid.
“In mormantul lui Goya se odihneste vechea arta spaniola, universul pierdut pentru totdeauna al toreadorilor, majos si manolas, universal calugaritelor, contrabandistilor, banditilor si vrajitoarelor, intregul folclor bogat al peninsulei.”- Theophile Gautier
Pablo Picasso
Înregistrat în certificatul de naştere Pablo Diego Jose
Francisco de Paula Juan Nepomuceno Cipriano de la Santisima Trinidad
Ruiz Picasso, sau în cel de botez Pablo Diego Jose Francisco de Paula
Juan Nepomuceno Maria de lor Remedios Crispinianos de la Santisima
Trinidad Ruiz Picasso şi cunoscut ca Pablo Picasso, s-a născut în Malaga
la 25 octombrie 1881, într-o familie mic burgheză.
Era cel mai mare copil, având două surori: Dolores şi Concepcion. Tatăl său Jose Ruiz Blasco a fost pictor şi profesor de desen la şcoala San Telmo din Malaga, iar despre mama sa, Maria Picasso y Lopez, se cunosc foarte puţine.
Picasso a început să picteze de timpuriu, în 1889, la doar opt ani, realizând prima pictură în ulei “Micul suliţaş”, după ce a asistat la o coridă împreună cu tatăl său, pictură de care nu se va despărţi niciodată. Doi ani mai târziu, familia părăseşte Malaga, tatăl său fiind numit profesor la Institulul La Corunia.
În 1895, Concepcion, sora mai mică a artistului, moare şi familia se mută din nou, de data aceasta în Barcelona, unde tatăl va obţine o catedră la Şcoala de Arte, la care va studia şi Picasso timp de doi ani. La vârsta de paisprezece ani, Picasso promovează toate examenele de admitere la Şcoala de Arte Frumoase din Barcelona într-o singură zi, fiind admis direct în anul III. Este momentul când tatăl, complexat de talentul imens al fiului său, îi face cadou panelul şi pensulele sale, renunţând definitiv să mai picteze.
Deşi a locuit nouă ani în Barcelona, Picasso şi-a petrecut toate vacanţele în Malaga, Paris sau Madrid, unde a şi studiat doi ani la Academia de Pictură, perioadă când a cunoscut opera lui El Greco. Prima expoziţie o va realiza în 1900 la Barcelona, expunând mai multe lucrări în localul “Patru pisici”. Un an mai târziu, artistul va semna lucrările doar cu numele mamei, Picasso.
Din 1901, Picasso începe să călătorească frecvent între Spania şi Franţa, iar din 1904 se stabileşte definitiv la Paris într-o casă veche locuită de studenţi, pictori, sculptori şi actori. Această perioadă va fi cunoscută ca “perioada albastră“, albastrul predominand în gama cromatică a picturilor sale. Moartea prietenului său Carlos Casagemes, care s-a sinucis în 17 februarie 1901 dupa ce şi-a ucis amanta, Germaine, o dansatoare la Moulin Rouge, l-a afectat foarte mult pe Picasso, picturile sale din acea perioada fiind triste şi reci.
O va cunoaşte însă pe Fernande Oliver, o tânără brunetă de care se va îndrăgosti şi cu care va locui împreună până în 1910, desi relaţia se va rupe definitiv în 1912. Va începe aşa numita “perioada roşie” în care nuanţele deschise şi senine vor lua locul celor sumbre. În 25 februarie – 06 martie 1905 Picasso expune la Galeria Servirel primele lucrări din această perioadă, criticii constatând o transformare luminoasă a talentului său după dramatismul din “perioada albastră“.
Lucrarea “Domnişoarele din Avignon”, realizată în 1908, va deveni punctul de referinţă al cubismului. Picasso şi Georges Braques sunt consideraţi creatorii acestui stil. Această tehnică va fi îmbraţişată de mai mulţi artişti, printre care: Juan Gris, Francis Picabia, Constantin Brâncuşi, Delauney sau Albert Gleizes. Picasso şi Fernande vor petrece vacanţa din vara anului 1910 împreună cu Ramon Pichot şi sotia acestuia, Derain, într-o casă situată pe malul mării în Cadaques (Girona), perioadă în care va realiza mai multe lucrări în noul limbaj al cubismului.
În 1912, Picasso va realiza prima sculptură, “Chitara”, şi împreună cu Braque, timp de trei ani, vor dezvolta faza secundă a cubismului. Colaborarea lor a fost atât de strânsă încât este greu de identificat originea ideilor puse în practică de cei doi artişti.
Picasso o va cunoaşte pe Eva Govel, care la acea vreme era iubita pictorului polonez Louis Markus, cu care va începe o relaţie după despărţirea de Fernande.
Realizează prima expoziţie în Germania, la Munchen în 1913, însă va expune şi la New York, Chicago şi Boston mai multe lucrări împreuna cu cele ale lui Braques şi Duchamp. Tot în acel an tatăl artistului moare, Picasso şi Eva revenind la Barcelona, unde se vor îmbolnavi amândoi de bronşită. Picasso se va însănătoşi repede, nu însă şi Eva, care doi ani se va interna într-un sanatoriu, unde va muri în 14 decembrie 1915.
Începutul Primului Război Mondial îl va despărţi pe Picasso de Braques şi Derain, aceştia fiind înrolaţi, perioadă în care va trece la cubismul puntilist. În urma unei călătorii în Italia, Picasso va cunoaşte balerina rusă Olga Khokhlova, membră a companiei Diagilev, cu care va începe o colaborare, realizând decoruri, şi cu care se va căsători. Va pleca apoi cu Baletul Rus, pentru a sta aproape de Olga, la Madrid şi Barcelona, însă cei doi îl vor părăsi pentru o perioadă stabilindu-se la Paris.
Din 1915 Picasso realizeaza atât opere cubiste, cât şi realiste.
Un an mai târziu pleacă cu Olga la Londra, unde va colabora din nou cu Baletul Rus, la întoarcere în Paris Olga născând primul fiu al artistului, Pablo. Picasso începe, însă, o legatură amoroasă cu Maria–Therese Walter, iar, după despărţirea de Olga în 1935, o va cunoaşte pe Dora Maar, pictoriţă şi fotografă, împărţindu-şi apoi viaţa între cele doua amante.
Picasso se va pronunţa de partea guvernului republican, dupa izbucnirea razboiului civil în Spania, iar bombardarea orasului basc Guernica de către aviaţia germană îl va determina să realizeze lucrarea purtând acelaşi nume, pe care o va expune la Expoziţia Mondială din Paris, şi se va înscrie în Partidul Comunist Francez.
În 1945, Picasso o va părăsi pe Dora Maar, începand o relaţie cu tânăra pictoriţă Francoise Gilot cu care se va muta în sudul Franţei, la Vallaurise. Acolo se va dedica sculpturii. În 1945 se naşte fiica lor, Paloma. În 1955, Picasso se va despărţi atat de Francoise, cât şi de Partidul Comunist Francez, începând o noua poveste de dragoste cu Jaqueline Roque ce avea 26 de ani şi cu care se va căsători în 1961.
Picasso şi Jaqueline se vor muta la Mougins, în apropiere de Cannes. Un an mai tarziu se va deschide la Barcelona Muzeul Picasso, căruia familia îi va dona, în ianuarie 1970, toată colecţia conservată de aceasta.
Picasso moare în 8 aprilie 1973, la vârsta de 91 de ani, în urma unui edem pulmonar, în casa sa din Mougins, fiind înmormantat în parcul castelului Vaugenargues, pe care artistul l-a cumpărat in 1958 dintr-un capriciu. Acesta este situate pe dealul Mont Sainte-Victoire pe care Cezanne l-a pictat de treizeci de ori, Picasso afirmînd “mi-am cumparat muntele lui Cezanne”. Castelul aparţine acum fiicei vitrege a artistului, Catherine Hutin, copilul ultimei neveste Jaqueline Roque, aceasta deschizând porţile pentru şase luni, abia după 35 de ani pentru ca fanii să poata vizita mormântul şi o fărâmă din viaţa lui Picasso.
Picasso este considerat cel mai mare pictor al secolului XX.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu