Drumet in Europa
De la Castellon la Piatra Neamt
|
Castellon de la Plana |
Lăsând în urmă Castellon de la
Plana, autostrada A7 îşi face loc printre livezile de portocali şi
grădinile cultivate cu anghinare.
|
Benicasim |
Uneori se apropie de mare zărindu-se întinsul albastru al
Mediteranei sau unele dintre staţiuni precum Benicasim, Oropesa del Mar
sau Salou.
|
Oropesa del Mar |
|
Salou |
Dupa Tarragona apar şi terenurile cultivate cu viţă de vie din care catalanii prepară pe lângă vin şi vestita cava.
|
Tarragona | |
Barcelona m-a intampinat cu o ploaie de vara, ploaie care avea sa se opreasca abia in Franta la Narbonne.
|
Barcelona | |
Trecand de Girona si apropiindu-ma de granite ma grabesc sa umplu rezervorul deoarece pretul carburantilor in Spania este undeva la 1,45 euro fata de cel al Frantei ce variaza in functie de benzinarii intre 1,50-1,60 euro.
|
Girona | |
Insa in Franta intalnesti autostrazi impecabile, cu
siguranta cel mai bine semnalizate dintre cele care imi sunt cunoscute.
Pe langa marile parcari dotate cu benzinarii si centre comerciale
gasesti la tot pasul o sumedenie de alte parcari ce au infatisarea unor
mici parcuri dotate cu toalete, mese si banci. Peste tot vezi panouri
care iti aminteste ca viteza maxima legala este de 130 km/h (sau 110
km/h daca sunt intemperii), sau panouri pe care sunt afisate primele
cinci benzinarii ce le vei intalni, numele companiei, distantei pana la
ele si preturile practicate de fiecare.
|
Montpellier | |
Abia scapat de ploaie, dau de un ambuteiaj la Montpellier. Am mai
intalnit destule in orase mari ca Viena, Milano sau Munchen, insa la Montpellier?
Fiind ora terminarii programului de lucru este explicabil, insa curios
este faptul ca majoritatea autoturismelor intalnite erau conduse de femei.
|
Marseille | |
Desi initial imi propusesm sa ma indrept spre Germania cu nesfarsitele
ei paduri si miile de camioane pe care le intalnesti la tot pasul, de
parca majoritatea nemtilor s-au facut camionagii, aglomeratia din A9 m-a
facut sa cotesc la Nimes spre batranul port Marseille.
Avantajul in Germania ar fi fost ca nu se plateste autostrada, pretul
benzinei fiind undeva la 1,55 euro, iar parcarile sunt impecabile şi
prevazute cu toalete si dusuri.
|
Avignon |
In Austria mai intalnesti astfel de parcari, aici carburantii avand pretul de 1,50 euro, iar vigneta costa 8 euro.
Trecand de Marseille si lasand in stanga vechea resedinta papala de la Avignon si “muntele” lui Picasso, iar in dreapta felinarele rosii de la St. Tropez, mi-am continuat drumul pe Coasta de Azur.
|
St Tropez |
La Cannes, unde actorii primesc premii, eu am primit un radar exact in locul unde am mai patit-o si acum trei luni, desi semnul de avertizare este mai mare decat roata carului.
|
Cannes | |
Este greu sa conduci precaut prin
aceste locuri unde natura si omul si-au dat mana obtinand rezultate
apropiate de sublim. Frumusetile locului iti distrag mereu atentia, iar
orase superbe ca Nice sau Monaco nu intalnesti nici in urmatoarele trei reincarnari.
|
Nice |
In Franta este bine sa ai si ceva maruntis in buzunare deoarece
majoritatea portilor pe autostrada sunt automate. La unele trebuind sa
arunci monezi intr-un fel de lighean, insa ai si optiunea de a plati cu
bancnote sau card.
|
Monte Carlo |
Am intrat in Italia cu pretul ei ridicol la carburanti de 1,85 euro. Nici la autostrada italienii nu stau mai rau, pentru a tranzita de la vest la est sau invers te costa 55 de euro. De fapt Autostrada del Fiori continuarea Autostrazii Soarelui din Franta, cu siguranta este cea mai prost semnalizata din cate cunosc.
|
San Remo |
Te anunta cand si cand ca te indrepti spre Genova, dar niciodata si cati
kilometri mai sunt pana acolo. Iar parcarile sunt ca si inexistente,
doar cateva benzinarii dotate cu autogrill, iar uneori intalnesti mici
spatii fara nicio dotare in care intra maxim 3-4 camioane.
|
Genova |
Tehnic, pe acest segment este explicabil deoarece autostrada
strabate zeci de tunele, iar intre ele este suspendata pe o insiruire
de viaducte. Insa nici cand parasesti litoralul italienii nu stau mai
bine la parcari (nici spaniolii nu exceleaza la acest capitol, insa le intalnesti mai des).
|
Piacenza |
De la Piacenza la Venetia tot drumul a fost invaluit de ceata. Cu toate
acestea nu ai cum sa nu remarci terenurile de pe marginea soselei
cultivate impecabil, la fel ca si in Franta sau Spania.
|
Verona |
Atat in Franta cat si in Italia am fost placut surprins
sa remarc ca, in afara camioanelor autohtone, cele mai multe pe care
le-am intalnit erau din Romania urmate ca numar de cele din Cehia. Si, curios, cele mai multe camioane de la noi erau inmatriculate la Arad.
|
Venetia |
Din Italia am intrat in Slovenia, aceasta tara
surprinzatoare si foarte asemanatoare Austriei. Drumul serpuieste
printre dealuri impadurite si multicolor colorate, bine semnalizat, iar
parcarile satisfacatoare. Si aici terenurile sunt in totalitate
cultivate si bine intretinute.
|
Lublijana |
In Slovenia vigneta costa 15 euro iar pretul carburantilor este de 1,45 euro. Dupa Maribor,
ocupantii unui autoturism inmatriculat in Ungaria, in timp ca ma
depaseau, imi faceau semne disperate ca as avea ceva in neregula. La
bord nu imi indica nicio portieră deschisa, mersul masinii era uniform
deci nu putea fi vorba de vreo pana, insa existand posibilitatea ca un
bec sa se fi ars am intentionat sa trag pe dreapta. Cum si respectivă
masina, a caror ocupanti erau mai mult decat dubiosi, a oprit brusc, am
demarat in tromba continuand drumul. De fapt i-am revazut dupa mult timp
fiind oprit intr-o parcare, unde au intrat si ei cautand vreo
potentiala victima.
|
Maribor |
Ungaria cu a sa campie nesfarsita brazdata de Dunare si Tisa, cu ceva
dealuri la frontiera cu Slovacia, dar si cu lacul Balaton care atrage
mai multi turisti decat Romania, are doua infatisari. O
Ungarie asemanatoare Sloveniei, cu campuri cultivate si bine
intretinute, cu parcari, benzinarii si spatii comerciale pana la
Budapesta, si alta Ungarie de la Budapesta si pana la frontiera cu
Romania. Aici mai intalnesti gunoaie pe marginea drumului, uneori
terenuri necultivate si prostituate. Pentru Ungaria este bine sa
cumparati vigneta dintr-o tara limitrofa unde pretul ei este de 6 euros
fata de 8-10 euros pe teritoriul ungar.
|
Budapesta |
Si in Slovenia sau Ungaria camioanele noastre au fost cele mai
numeroase urmate de cele ale polonezilor cu a lor predilectie de a se
depasi unii pe altii.
In fine am ajuns in Romania, dar din pacate s-a terminat autostrada.
(iulie 2012)
|
Piatra Neamt |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu