duminică, 20 iulie 2014

Manastirile dintre pamant si cer - Meteora







     Aflate pe pamanturile Thessaliei in vecinatatea localitatilor Kalambaca si Kastraki, manastirile Meteorei sunt unice in lume. Construite pe stanci pana la cer, printre care vantul suiera iarna, dar pasnice in zilele insorite cand sunt insotite de parfumul florilor de munte, manastirile se intind linistite pline de singuratate. In apropierea lor calatorul simte nulitatea fiintei omenesti in raport cu infinitul, se simte aproape de Creatorul sau.

 

 

 

   Primii sihastri au urcat pe aceste stanci cu mult inainte de secolul al X-lea traind in scobiturile pietrelor sau in pesteri. Abia in secolul al XI-lea putem vorbi de o viata monahala organizata si in comun, cand este construit schitul Dupiani. Schitul se transforma in manastirea Dupiani, fiind construita mai tarziu si manastirea  Prototocu, ambele functionand dupa modelul celor de la Muntele Sfant.

 

 

 

   Incepand cu secolul al XIV-lea incep invazii ale Francilor, Sarbilor, Catalanilor, Albanezilor sau Turcilor care doresc sa cucereasca pamantul Thessaliei. Va fi cucerit de Stefan Dusan care se proclama Rege al Sarbilor, Grecilor, Albanezilor si Bulgarilor si care il pune pe tron pe Grigore Preliub, iar pe fratele sau vitreg, Simeon, stapan al Etoliei.

 

 

 

   Fugarit de pirati de la Muntele Sfant in 1334, calugarul Athanasios va veni insotit de parintele Grigore la Meteora si se vor stabili la Coloana Picaturilor. Zece ani mai tarziu vor aduna in jurul lor paisprezece calugari si vor urca la Piatra Lata, construind primele cladiri ce mai tarziu vor alcatui manastirea Marele Meteor.

 

 

 

   Athanasios a creat regulamentul in baza caruia se desfasoara viata monahala la Meteora si astazi.

 

 

 

 

   Dupa moartea lui Stefan Dusan si Preliub, Simeon se va declara rege unind Thessalia cu Ipiros si stabilind capitala la Tricala. Intre anii 1358 – 1363, fiind foarte evlavios, Simeon va ajuta substantial manastirile de la Meteora prin subventii si diverse privilegii. Simeon moare in 1371, lasand ca urmas pe fiul sau Ioan Uresi Paleologu ce se afla la studii la Muntele Sfant. Ajuns la Thessalia pentru a prelua functia, Ioan urca la Meteora cunoscandu-l pe parintele Athanasios intre care se leaga un sentiment de adevarata prietenie, dragoste si stima.  Ioan renunta la hlamida regeasca alegand sa devina monahul Ioasef, un simplu calugar. Dupa unsprezece ani cand Athanasios moare, Ioasef preia conducerea continuand constructiile incepute ajutat de credinciosii care ii ofera donatii.

 

 

 

   Siguranta ce o simteau calugarii pe aceste stanci abrupte fata de invazia cotropitorilor si  a hotilor a dus la aparitia unei vieti monahale bine organizate. Ajutati de donatii si privilegii oferite de domnitorii evlaviosi, multi calugari cunoscuti sau necunoscuti au infiintat manastirile: Sfanta Treime, Sfantul Stefan, Ipapandi, Russanu, Sfantul Gheorghe, Sfantul Nicolaie Anapavsa, Maica Domnului, Metamorfosis, Vaarlam, Sfantul Theodor, Kofina, Sfintii Apostoli, Sfantul Grigorie, Sfantul Anton, Pandocratoras, Prodromu, Sfanta Manastire, Kalligrafon, Modestu, Proschiniseus, Aliseos, Apostolul Petru, Sfantul Dumitru, Kallistrati Prodromu si Taxiarcon.

 

 

 

   Din pacate acestea incetul cu incetul au inceput sa decada, astazi sunt in stare de functionare doar sase:  Metamorfosis, Vaarlam, Russanu, Sfanta Treime, Sfantul Nicolaie Anapavsas si Sfantul Stefan. Celelalte manastiri, unele s-au ruinat, altele au disparut total.                                                                                                                                                             

 

 

   Mare parte a picturilor murale intalnite in manastirile de la Meteora au fost executate de pictori ai Scolii de la Creta, cea mai renumita scoala a picturii bizantine.