duminică, 25 septembrie 2022
P13
Inițial am stat în P4, dar aceste cămine construite în Regie pentru Universiada din 1981, aveau baie la fiecare camera, și cum fetele aveau nevoie de mai multa igienă, ne-au dus pe noi în P13 și au băgat fetele de la Metalurgie în locul nostru. Fostul A că în B stătea alde Dragnea. Cum întram pe aceiași usa, cunoșteam marfa. Însă la cazare, a propus madam Comanetcu care era cu partidul pe facultate să scriem cine vrem să stăm în cameră și câte restante avem. Tafane nu prea avea, dar numai Calu Miu, avea patru. Așa că la etajul V a ajuns numai crema. Lângă noi la 502 era Vali Mutu cu celalalt cal, cu Dinu și nea Radu, în fața Ionescu, Cristea și Mihalcioiu (ăștia când începeau câte un chef, țineau mai mult ca nunta la țigani, dacă terminau pe joi), lângă ei Mam-mare (asta când nu era la vreun pocker, era acasă), Ghebu și parca Corniciuc, etc. Erau mulți berari pe etaj, dar totul cumpărăm noi. De fapt Tudor, nu a avut curaj niciodată să urce acolo. Doar după acel an, am coborât mai jos și m-am trezit într-o seara cu el și cu Decanul Enache la mine în camera. Al doilea a zis că de a doua zi sunt șef de cămin. Eu am zis că pentru astfel de funcții trebuie băieți mai mintosi și că eu sunt mai la vale, dar mi-au spus că sunt singurul care stăpânește bețivii din cămin. Ce e drept, știam cine sunt. Evident au fost alegeri și am avut și un contra candidat, că unul Grădinaru vroia să fie el, dar am fost propus de un alt băiat de băiat. Mihai Catea, acum Moroianu, si restul se știe.
luni, 8 august 2022
Cetățeanul
Vrem o tara ca afara, dar ne comportam românește! Cetățeanul e cel mai puternic într-o țară, dar pentru că el muncește, plătește pe unii să-i învețe copiii, pe unii să-l facă sănătos, pe unii să îl apere, sau pe unii să facă legi sa îi fie viata mai ușoară,toți sunt în slujba lui. Așa se si comportă în țări mai civilizate, mult înaintea noastră. La noi unii ajunși acolo, se cred dumnezei. Nici nu ii mai vezi din înaltul cerului.
luni, 11 iulie 2022
Turism
Sunt tot felul de cauze, evident. Una ar fi prețurile nesimțite, care alunga turiștii. Infrastructura, are și ea un rol. Sau cei care conduc domeniul. Habar nu au! Dar știm cum au ajuns acolo! Dacă ii întrebi știu doar de litoral, Delta, Bucovina sau Maramureș. Că și vine francezul să bea șampanie cu roaba la Mamaia! El are Coasta de Azur! Și felinare. Plus că șampania e a lui. Însă veneau pe Valea Oltului și la Piatra Neamț să vadă mănăstirile din zona. Nici turismul de masă nu e la fel pentru tineri și bătrâni. Tinerii vor zgomot, discoteci, bataiala, bătrânii vor liniște, muzee, plimbări, etc. Și jale mare, că în țările normale, nu sunt fițe. Nu contează ce mănânci, ci unde mănânci. Ca sa între în gura. Însă turismul ăsta se tot ramifica. Exista turism balnear. Însă la noi, nici nu mai exista Borsec, iar Herculane a ajuns o ruina. Asa știm noi să facem turism! Turismul sportiv. Dar cu un Centru Vechi nu se face primăvară. Turismul academic. Dar cine să facă congrese? Turismul verde. Că avem o țară frumoasa și multe de văzut. Turismul religios. Ca sa ajungi la Iași sa pupi moaște, te duci cu autocarele puse la dispoziție de ala, în loc sa se facă ceva de genul Camino Santiago. Etc. Până si micul trafic de la granița, e tot turism.
luni, 2 mai 2022
Amintiri din Epoca de Aur
Cică Ion Iliescu căzuse în disgratie și mutat de la Iași la Apele Romane și Editura Tehnica. Dar Apele astea Romane erau lângă noi. Nu locuiam în cămin pe partea aia, dar câteva faze tot îmi mai aduc aminte. Țin minte că am făcut noi un chef pe partea aceia. Cine a fost la chef, toți nu mai țin minte, dar știu sigur că la fete au fost Buburuza, Lili Dobre și Coco Roșca știu eu de ce, iar la băieți, Eugen Constantin și dacă era el, era și Fefe. Fefe era el rapidist, nu adevărat ca Selea Florin sau Pandelescu, dar era. Gunoierii spuneau lucruri adevărate, dar și prostii. Printre lucruri - le adevărate, la un Rapid - Dinamo 4-5, toți din tribuna și-au scos o încălțăminte și strigau "Cămătaru Rodion, nu e gheata e soson. A luat Gheata de Aur. Dar și prostii. Cică Țară - Goanță și cu Gheara e cel mai bun atac din țară. Steaua avea un Lăcătuș sau Piturca, Dinamo pe Raducioiu sau Cleo, ăștia își rupeau oasele alături, dar ăștia care jucau mai mult l-a matinal cică erau mai buni. De parca eu le-am zis ABBA! Și ca o paranteza, că tot e la modă acum, când mergeam în Ghencea, acolo sus în acvariu vedeam generali ai Armatei Române, nu oi. În ce țară, niște băieți deștepți au luat de la cluburi doar ce e profitabil. Caimacul.
Dar nu de chefuri-le noastre vreau sa spun, ci că eram pe partea aia, de Apele alea. Deși ne vedem de ale noastre, dar eram frapati că acolo nu era nicio mișcare. Nu era ca la Apaca unde dimineața și la 16:00 era puhoi de lume.
Tot suspect e, câștiga-se Steaua Cupa Campionilor Europeni și eu cu Selea, care venisem de la vreo biblioteca ceva, ne - am trezit agitând niște steaguri și în câteva minute se făcuse sute de studenți. Apoi mii. Vusiot7 că la fiecare meci al Stelei noi țineam cu adversarii
Cineva a propus să mergem la CCA. Dar din curtea aia au ieșit doua mașini încărcate cu băieți cu ochii albaștri și tunși pierdut, care la podul Grozavesti au luat-o spre Regie și vrând să ne întoarcă. Doar că nu i-am băgat în seama și ne-am văzut de drum. Curios, că Apele alea nu prea semănau a Ape. Doar nu aveam să apar eu la televizor primul, și din bunătatea mea să salvez România!
duminică, 9 august 2020
IMPARATII ROMANI (3)
12. NERVA
\
\
MARCVS COCCEIVS NERVA CAESAR AVGVSTVS, s-a nascut la 8 noiembrie 30 si a murit din cauze naturale la 27 ianuarie 98. A fost imparat al Romei intre 8 septembrie 96 - 27 ianuarie 98. Fosat pretor in anul 66 in regimul Nero, si consul in 71 si 90 in dinastia Flaviilor, Nerva este exilat de Domitian in anul 93 cateva luni dupa care revine in capitala si este proclamat imparat dupa asasinarea acestuia. In scurta sa domnie restabileste prestigiul Senatului si reabiliteaza victimele predecesorului sau. Desemneaza si succesorul la tron, uinul din cei mai talentati generali ai sai, pe Ulpius Traianus.
13 TRAIAN
Marcus Ulpius Nerva Traianus (n. 18 septembrie 55, la Italica Santimponce, d. 8 sau 9 august 117 la Silinus Cilicia), a fost imparat roman între 98-117.
În timpul domniei sale, imperiul a ajuns la întinderea teritorială maximă. A fost adoptat de Nerva si numit la succesiune de acesta. Reusaeste sa cucereasca Dacia in 106 , iar capitala acestora s Sarmisegetusa dispune sa fie distrusa. A hotărât să colonizeze Dacia cu romani și a anexat-o ca provincie romană. In anul 116 se imbolnaveste pe cand se pregatea de un nou razboi impotriva Partiei, si moarer un an mai tarziu.
14 HADRIAN
Publius Aelius Traianus Hadrianus (nascut la 24 ianuarie 76 – a murit la 10 la 10 iulie 138), cunoscut ca Hadrian, a fost imparat romanin perioada 117-138.
Casatorit cu nepoata lui Traian, Sabina, isi incepe cariera in randul armatei. Este desemnat de Traian succesaor cand acesta se afla pe patul de moarte, acesata in timpul domniei strabate tot tinutul Iamperiului, petrecand mai mult timp in afara Romei.
In anul 132 intentioneaza sa construiasca un templu pentru Jupiter la Ierusalim, cand iudeii condusi de Bar Kohba declanseaza ultima mare rascoala, fiind reprimata in 135.
15 ANTONINUS PIUS
\
Titus Aurelius Fulvus Boionius Arrius Antoninus Pius s-a nascut pe 19 septembrie 86 la Lanuvium si a murit la 7 martie 161 la Lorium.
A fost fiu al Consului Aurelius Fulvus, fiind numit la randul sau consul in 120 al Provinciei Asia.
Fiind adoptat in 25 februarie 138 de Hadtriuan fiinds numit succesaor la tron cu conditia sa adopte la randul sau pe Marcus Aurelius si pe Lucius Aureliues Verius.
In timpul domniei sale au loc numeroase rascoale in Bretannia, Mauritania sau Egipt si Iudeea fiind reprimate.
A domnit intre anii 138 - 161.
16 MARC AURELIU
Marcus Aurelius s-a nascut la Roma, pe 26 aprilie 126, si a murit la Vindobona pe 17 martie 180.
A fost Imparat Roman in perioada 161 - 180.
Conduce imperiul in timpuri dificile, si daca inabusa rascoalele din vest, ale unor triburi germanice si britanice, este invadat de parti inb 165 in Orient. Il inlocuieste pe fratele sau de la conducverea armatei care sufera infrangeri dezastruase, si numeste generalii Statius Piscus si Avidius Cassius, care reprima atacurile. Ocupa si doua orase aprincipale ale acestora, Seleucia si Ctesifona.
Crezand ca Marc Aureliu a murit. generalulAvidius Cassius, Guvernator in Siria , se proclama in 175 imparat , dar va fi omorat, si se va restabili linistea.
A fost si filozof scriind si o lucrare, "Către mine însumi"
Abonați-vă la:
Postări (Atom)




