Cel
mai mare dintre cei sase frati, Vincent van Gogh s-a nascut in Groot
Zundert, un sat in apropiere de Breda, la 30 martie 1853.
A
fost fiul lui Theodorus van Gogh, pastor al Bisericii Reformate si al
Annei Cornelia Carbentus, avand doi frati: Theo si Cor, si trei surori:
Elisabeth, Anna si Willemina.
In
1860 Vincent a inceput cursurile la scoala din sat unde unui profesor
ii reveneau 200 de elevi, astfel ca dupa un an parintii il muta.
Dupa
ce frecventeaza diverse internate, din 1864 il trimit la Zenbergen, iar
doi ani mai tarziu la Tilburg, insa la varsta de 15 ani renunta
definitiv la studii fiind atras de pictura pentru care a fost
autodidact.
Intors
acasa, unchiul sau il ajuta sa se angajeze dealer de arta la Goupil
& Co in Haga, companie ce il trimite in 1873 la Londra.
Aici
se indragosteste de Ursula, fiica hangitei unde locuia, insa aceasta
era promisa altcuiva. Deceptionat, tatal si unchiul sau reusesc sa-l
transfere la Paris unde dragostea sa pentru pictura creste dupa ce a
vizitat expozitia lui Jean Francois Millet.
Insa
Van Gogh protesteaza pentru modul cum este tratata arta, ca o marfa,
astfel ca la 1 aprilie 1876 i se reziliaza contractul de munca.
Ajutat
de prietenul sau, scriitorul Albert Djemal, Van Gogh se intoarce in
Anglia unde dupa ce a lucrat o scurta perioada de timp ca auxiliar la
Ramsgate, in urma deziluziilor profesionale si amoroase va cauta refugiu
in religie.
Intra ajutor de predicator la Isleworth, insa dupa cateva luni se angajeaza intr-o librarie din Dordrecht.
In
1877 se intoarce in Tarile de Jos, la Amsterdam, unde incearca sa
devina preot, insa va fi respins necunoscand latina si greaca, dar mai
ales din cauza dificultatii de a comunica cu publicul.
Va
fi trimis misionar la Mons in zona miniera Borinage din Belgia, unde va
lucra aproximativ doi ani. Dormind intr-o baraca si impartind putina
hrana pe care o avea saracilor, sanatatea incepe sa i se degradeze.
Ajutat economic de fratele sau Theo, Van Gogh decide sa faca o schimbare in viata sa dedicandu-se picturii.
Se stabileste in 1880 la Bruxelles unde se imprieteneste cu pictorul Anthon van Rappart si se inscrie la Academia Belle Arte.
Insa
numai dupa un an, Van Gogh pleaca la Etten pentru a-si vizita fratele
indragostindu-se de verisoara sa Cornellia Adriana Vos Strickers, care
tocmai devenise vaduva, insa va fi refuzat si de aceasta.
Intalneste
insa o prostituata alcoolica insarcinata si care avea o fata cu care
va trai mai bine de un an devenindu-i model. O paraseste insa si pleaca
la Drenthe in nordul Olandei unde picteaza peisaje.
In
noiembrie 1885 Van Gogh pleaca la Anvers unde descopera pictura lui
Rubens, iar un an mai tarziu la Paris locuind la fratele sau.
Aici ii cunoaste pe Bernard, Touluse-Loutreac, Ganguin, Seurate,
Signat, Guillaumin, Pissaro si Cezanne, punand impreuna bazele
neo-impresionismului.
Datorita
problemelor de sanatate cauzate de alcool si fumat, Van Gogh se retrage
la Arles in 1888 unde picteaza peisaje in aer liber.
Aici
intentioneaza sa deschida un atelier apeland la mai multi prieteni
pentru a obtine sprijin, primind ajutor doar de la Gauguin.
Acesta,
locuind in acel moment in Bretania, se deplaseaza la Arles
incurajandu-l pe Van Gogh sa picteze locurile istorice din zona. Insa
intre cei doi are loc o altercatie in urma careia Van Gogh isi pierde o
ureche.
Marcat
de problemele psihice, artistul se interneaza voluntar in spitalul de
boli mintale din Saint Remy de Provence unde a primit doua camere, una
pentru a amenaja un mic atelier. Se muta insa langa Paris la Auvers sur
Oise, unde este tratat de doctorul Paul Gachet, un prieten al fratelui
sau Theo. La scurt timp insa, in ziua de 27 iulie 1890, Van Gogh va
pleca pe un camp din apropiere unde se impusca in piept. A fost
inmormantat in cimitirul din Auvers sur Oise.
Nesuportand
durerea pierderii fratelui, Theo moare si el sase luni mai tarziu la
Utrechet, fiind dezhumat in 1914 si inmormantat langa Vincent.
Cel mai mare oras al Tarii Bascilor (avand capitala la
Vitoria) si al saselea oras al Spaniei cu o populatie de aproximativ un
milion de locuitori, Bilbao se afla in nordul Peninsulei Iberice pe
malul Golfului Vizcaya.
Desi Vidal Lablache mentinoeaza in atlasul sau din 1895 prezenta
bascilor printre primii locuitori ai Peninsulei Iberice, Bilbao a fost
fondat abia in anul 1300.
Insa unii istorici identifica Bilbao cu Amanum Portus fondat de Plinio sau cu Flaviobriga fondat de Claudio Ptolomeo.
Fondatorul orasului este Diego Lopez V de Haro, care la 15 iunie
1300 il mentioneaza in “Cartea Orasului” din Valladolid , fiind apoi
confirmat la 4 ianuarie 1301 de catre regele Ferdinand al IV-lea al
Castillei si Burgosului.
Are loc insa si o a doua fondare a orasului in 1310 de catre Maria Daiz de Haro, nepoata lui Diego Lopez.
In 1443 se construieste biserica Sf. Anton, unul dintre
edificiile cele mai vechi ale orasului, unde in 1483 regina Isabell I de
Castilla isi depune juramantul.
La 21 iunie 1511, regina Juana I de Castilla aproba construirea
“Consulatului de Bilbao, Casei de Comert si Curtii de terenuri, afaceri
si a marii”, institutia cea mai influenta a orasului timp de mai multe
secole.
Institutia are competenta asupra raurilor Nervion si Ibaizabal,
regularizand comertul, precum si a lucrarilor de imbunatatire si
intretinere, precum si a marii.
Datorita consulatului, Portul Bilbao a ajuns unul dintre cele mai importante din Spania.
In 1631 Bilbao a fost desemnat capitala a Tarii Bascilor, titlu ce a apartinut orasului Bermeo pana la acea data.
Desi in Razboiul de Independenta dintre 1808-1813 francezii au
ocupat mai multe teritorii basce insa nu si Bilbao, orasul a fost jefuit
in repetate randuri, aici infiintandu-se o garnizoana condusa de
generalul Jean Jaques Avril.
Cazand in dizgratiile lui Napoleon, acesta a fost inlocuit cu
colonelul Bord, care a avut ca intentie alipirea totala a Tarii Bascilor
la Franta.
La putin timp incep razboaiele carliste, Bilbao fiind unul dintre
obiectivele importante ale acestora, insa in 1838 generalul Tomas de
Zumalacarregui este ranit in apropiere de Begona si invins.
Anul urmator orasul rezista unui al doilea asediu, Baldomero Espartero invingand pe carlisti in lupta de la Luchana.
Rezistand si celui de al treilea razboi carlist din 1872, Bilbao
infloreste din punct de vedere economic, perioada in care este
construita calea ferata, este fondata Banca de Bilbao (embrion pentru
actuala BBVA), precum si aparitia bursei. Se dezvolta un numar important
de uzine siderurgice si fabrici, sunt construite diverse palate,
spitale precum si Teatrul Arriaga.
Si in Razboiul Civil Bilbao a fost important, orasul fiind
bombardat in dese randuri de avione sau forte navale franchiste. La
terminarea razboiului, orasul isi reia dezvoltarea industriala fiind
construit aeroportul. Acest lucru atrage o emigratie masiva a populatiei
din celelalte regiuni ale Spaniei marcata inca de razboi. In aceasta
atmosfera s-a nascut la 31 iulie 1954 in Bilbao, Euskadi Ta Askatarana
(ETA), organizatie terorista nationalista.
Astazi in Bilbao pot fi vizitate numeroase constructii
emblematice (Palatul Euskalduna, Palatul Chavarri, Palatul Deputatilor,
Teatrul Arriaga, Teatrul Campus Eliseos, Muzeul Guggenheim,
Universitatea, Catedrala Santiago de Bilbao, Biserica Sf. Anton, etc.),
muzee (Guggenheim, Belle Arte, Maritim, Arheologic, etc.). In Bilbao au
loc anual festivaluri de muzica (Bilbao BBK Live, Bilbao Distrito Jazz
el Bilbao Ars Sacum), sau film (Zinebi).
In Bilbao se poate ajunge terestru, orasul fiind conectat la autostrada A8, cu avionul sau cu vaporul din Portsmouth.
Înconjurată de dealuri împădurite, Mănăstirea Nechit se afla
într-o poiană la marginea satului Nechit, aparţinând comunei Borleşti
din judeţul Neamţ.
Obarsiile acestei manastiri ne duc in vremuri indepartate. Locul a fost ales de sihastrul Nechita in jurul caruia s-au adunat mai multi credinciosi. Acesta construieste o biserica de lemn in anul 1399 luand viata astfel Schitul Nechit.
Documentele vremii ne arata ca inca din sec. XIV-lea pe Valea Nechitului s-au constituit mai multe asezari de tip rural.
Schitul Nechit este mentionat intr-o serie de documente
datate intre anii 1399 – 1418 si care apartineau unui anume Huba,
stapan de terenuri in acele locuri. Si in hristovul domnesc aflat la
curtea domnitorului Alexandru cel Bun din anul 1419 este mentionat Schitul Nechit ca fiind amplasat pe Campul lui Dragos. Traditia ne spune ca Stefan cel Mare dupa ce a ridicat Manastirea Tazlau in anul 1497 aflata in apropiere, ar fi luat calugari din Nechit.
Primele decenii ale secolului XIX gasesc Schitul Nechit in ruina si uitare. Insa constructia unei biserici de
zid in locul celei vechi din lemn, a unei clopotnite si catorva chilii
in perioada 1864 – 1875, fac sa renasca viata monahala. In anul 1948
parintele Zenovie Ghidescu vine aici ca staret, stradania acestuia fac
din asezamantul monahal unul prosper.
Insa in anul 1960 autoritatile il inchid in mod abuziv, fiind redeschis
in 1972 de doar doi calugari, unul dintre acestia fiind parintele
Zenovie. Biserica mare va fi refacuta in intregime intre anii 1976 – 1979, fiind pictata in stil neobizantin de maica Viorica Cretu de la Manastirea Prislop.
In 1990 se mareste edificiul construindu-se o noua aripa ce va fi
pictata de pictorul Mihai Chiuiaru intre anii 1991 – 1992. Cativa ani
mai tarziu se finalizeaza si constructia noului turn clopotnita ce
adaposteste si un paraclis cu hramul “Sfintilor Imparati Constantin si
Elena”.
Staretul manastirii, Arhimandrit Zenovie
Grigore, aduce in 2004 din Insula Corfu papucul Sfantului Spiridon ca un
dar al asezamantului ortodox de acolo pentru Manastirea Nechit.
Astazi manastirea numara 15 monahi toti absolventi
de seminar sau institut teologic. Asezamantul monahal mai cuprinde Casa
Pelerinului, o cladire de lemn cu trei etaje, chilii si anexe
gospodaresti.
La Manastirea Nechit se poate ajunge din soseaua Roznov – Moinesti.
